25 de ani despart astăzi România actuală de România comunistă. 9125 de zile s-au scurs de când peste 1000 de oameni au murit pentru schimbarea unui regim, pentru a-şi lua “raţia de libertate” şi pentru a oferi celorlalţi gura de aer proaspăt a democraţiei. Cu toate acestea, schimbările apărute în societatea noastră au fost, pe cele mai multe dintre planurile importante, insesizabile sau pur cosmetice. Sistemul educaţional a trecut prin numeroase schimbări, nici una dintre acestea capabile să-l alinieze nevoilor poporului, industria a fost privatizată şi decimată, sistemul politic a fost incapabil să câştige interesul şi implicarea oamenilor de rând, explicarea şi întelegerea trecutului nu au fost vreodată priorităţi, nivelul de trai pentru majoritatea românilor nu a cunoscut îmbunătăţiri majore, iar integrarea minorităţilor nu a fost vreodată încercată în adevăratul sens al cuvântului. -- Octav Ganea
În lipsa unei strategii pe termen lung pentru ameliorarea sau eradicarea plăgilor moştenite din comunism, fie ele fizice sau mentale, ţara noastră îşi caută încă liniştea. Seria următoare de imagini vine să ne aducă aminte de cîteva dintre problemele lăsate de comunism şi adâncite de trecerea timpului.
(18 fotografii în total)Ţi-a plăcut galeria? Share: