Pentru cetăţenii din Karabah, majoritatea graniţelor rămân închise, ţările în care pot călătorii fără prea multe restricţii rămân cele din fosta Uniune Sovietică, pentru restul ţarilor au nevoie de invitaţii şi vize. Din cauza blocadei economice impuse de Azerbaidjan, şi a faptului ca statul nu este recunoscut de către comunitatea internaţionala, economia din Karabah suferă. Salariu mediu este de 60 de dolari americani, şi nu este îndeajuns pentru un trai decent.

            Oraşele fantomă ce populează cei 200 de km de graniţa cu Azerbaidjan sunt terenuri minate, lipsite de orice avertizare. Nu există un raport oficial al minelor neexplodate, dar Nagorno-Karabah este unul din cele mai mari teritorii minate din fosta Uniune Sovietică. Prezenţa minelor contaminează pământul şi apa, estimarile indica un total de 69.000 de oameni afectaţi, dar cifrele reale sunt mult mai mari. Un alt risc este graniţa comună, un real câmp de luptă pentru ambele parţi şi traversarea ei este o aventură pentru turişti. În ciuda acordului de încetare a focului, există zeci de raporturi anuale de încălcări ale acestuia.

            Nagorno-Karabah este o zonă montană împădurită, un teritoriu sălbatic de 11.500 de kilometri pătraţi, cu o populaţie de aproximativ 140.000 de oameni, marea majoritate armeni. Războiul a lasat găuri adânci în marea majoritate a familiilor, dar şi dorinţa pentru o ţară independentă. Într-o oarecare măsură, casele demolate nu ii lasă să uite că ei au trait în timpul razboiului.