-
2922.01.2015 Lagărele de lângă tine
În România, peste 25.000 de copii şi tineri cu dizabilităţi sunt închişi în 717 instituţii de protecţie socială, privaţi de libertate, de viaţă în familie şi în comunitate şi sunt puşi sub tutela unui reprezentant al statului. Statul român nu a implementat încă prevederile articolului 33 al Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi astfel încât un Mecanism Naţional de Monitorizare Independent prin organizarea de vizite neanunţate să poată contribui la garantarea respectării drepturilor fundamentale ale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi închişi în instituţii. -- Odeta Catana (29 fotografii în total)
-
7
-
3019.01.2015 Pictures of the week, 12 - 18 ianuarie 2015
Fotografiile din actualitatea internaţională ale săptămânii 12 - 18 ianuarie 2015. -- Marius Smădu (30 fotografii în total)
-
7
-
2408.01.2015 Kim Jong-un
Născut la data de 8 ianuarie 1983, cu toate că în privinţa anului există anumite neconcordanţe în lipsa unei variante oficiale, Kim Jong-un este cel mai tânăr dintre fiii fostului lider nord-coreean Kim Jong-il. A fost desemnat să asigure succesiunea tatălui său, la câteva minute după anunţul decesului acestuia, în defavoarea fraţilor mai mari, cel mai probabil datorită puternicei asemănări a acestuia cu tatăl său, atât din punct de vedere fizic, cât şi al personalităţii sale. Imagini ce-l reprezintă pe liderul absolut al celui mai comunist şi represiv regim politic din lume ajung în presa de pe întreg globul dintr-o singură sursă, agenţia de presă nord coreeană KCNA, şi, cu toate că fotografiile sunt atent selectate înainte de a fi oferite, ele fac deseori deliciul privitorilor. – Marius Smădu (24 fotografii în total)
-
707.01.2015 Mediafax Foto Highlights
Săptămâna 29 decembrie 2014 - 04 ianuarie 2015. (7 fotografii în total)
-
2306.01.2015 Boboteaza
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", "Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", această din urmă denumire provenind din limba greacă şi înseamnând "arătare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin. (23 fotografii în total)
-
7
-
2130.12.2014 Tradiţii româneşti: Jocul Urşilor
Originar din zona Moldovei, însă prezent în ultimii ani în majoritatea marilor oraşe ale ţării, Jocul Urşilor reprezintă un obicei ce îşi are originea într-un ritual păgân cu origini geto-dacice. Acest obicei are loc la finalul anului.În jocul ursului, acesta moare şi învie, evocând motivul renaşterii,reînnoirea timpului, anul nou luându-i locul anului vechi. -- Marius Smădu (21 fotografii în total)
-
4229.12.2014 Mediafax Foto - Highlights of the year 2014
La final de an şi la ceas de bilanţ, va propunem o scurtă galerie foto realizată pe baza câtorva dintre cele mai reuşite fotografii ale fotoreporterilor Mediafax Foto din 2014. -- Marius Smădu (42 fotografii în total)