31
24.04.2013
Fotografia nr. 16 din galeria "Ziua Pământului - partea a II-a"
Mergând mai departe, ştiind că cei 7 miliarde de oameni solicită la maxim mediul, resursele de hrană şi de energie, precum şi că numărul lor aproape s-a dublat faţă de anul primei aniversări, trendul fiind în continuare unul ascendent, grija pentru spaţiul în care trăim capătă tot mai mult sens. Drept urmare, cel puţin o dată pe an ar trebui să ne gândim la ce putem face pentru a păstra cât mai bine ceea ce avem şi să acţionăm în acea direcţie.
Mergând mai departe, ştiind că cei 7 miliarde de oameni solicită la maxim mediul, resursele de hrană şi de energie, precum şi că numărul lor aproape s-a dublat faţă de anul primei aniversări, trendul fiind în continuare unul ascendent, grija pentru spaţiul în care trăim capătă tot mai mult sens. Drept urmare, cel puţin o dată pe an ar trebui să ne gândim la ce putem face pentru a păstra cât mai bine ceea ce avem şi să acţionăm în acea direcţie. - See more at: http://zoom.mediafax.ro/nature/ziua-pamantului-partea-i-10768850#sthash.tdSGlMuj.dpuf

nd mai departe, ştiind că cei 7 miliarde de oameni solicită la maxim mediul, resursele de hrană şi de energie, precum şi că numărul lor aproape s-a dublat faţă de anul primei aniversări, trendul fiind în continuare unul ascendent, grija pentru spaţiul în care trăim capătă tot mai mult sens. Drept urmare, cel puţin o dată pe an ar trebui să ne gândim la ce putem face pentru a păstra cât mai bine ceea ce avem şi să acţionăm în acea direcţie. - See more at: http://zoom.mediafax.ro/nature/ziua-pamantului-partea-i-10768850#sthash.tdSGlMuj.dpuf
dsdMergând mai departe, ştiind că cei 7 miliarde de oameni solicită la maxim mediul, resursele de hrană şi de energie, precum şi că numărul lor aproape s-a dublat faţă de anul primei aniversări, trendul fiind în continuare unul ascendent, grija pentru spaţiul în care trăim capătă tot mai mult sens. Drept urmare, cel puţin o dată pe an ar trebui să ne gândim la ce putem face pentru a păstra cât mai bine ceea ce avem şi să acţionăm în acea direcţie. - See more at: http://zoom.mediafax.ro/nature/ziua-pamantului-partea-i-10768850#sthash.tdSGlMuj.dpuf
Aceasta fotografie face parte din galeria: "Ziua Pământului - partea a II-a" (31 fotografii în total).
Click aici pentru a le vedea pe toate
Ţi-a plăcut galeria? Share:
Abonează-te