Dacă în urmă cu cinci ani numărul celor care îşi realizau costume elaborate, investind nu mai mult decât valoarea unei banale truse de machiaj într-o transfomare, era atât de mic încât îi puteai număra pe degete, astăzi, trecând pragul convenţiilor şi festivalurilor de profil poţi uşor vedea cât de extins e fenomenul.
Un costum elaborat poate fi, deşi nu e neapărat, o investiţie de câteva sute de euro în produse specifice, necesare turnării de matriţe, creării de măşti şi vopsirii tuturor componentelor. Abia apoi poţi lua în calcul orele investite în schiţe, mulaje, vopsiri, croieli, lipiri, presări, decupări, teste de machiaj, aranjatul perucilor şi repetiţii. Iar în final un cosplay-er adaugă elementul cheie, încrederea în personajul ales şi atitudinea generată de empatia cu acesta.
Pentru unii cosplay-ul înseamnă recreerea prin muncă şi apoi prezentarea produsului spre admiraţia cunoscătorilor, pentru alţii cosplay se traduce prin dorinţa de a deveni personajul întruchipat, chiar şi pentru câteva ore. Pentru puţini perioada în care au costumul pe ei reprezintă vârful de interes al celor din jur faţă de ei, însă pentru toţi la un loc cosplay înseamnă defularea şi eliberarea din cotidianul restrictiv.
Aceasta fotografie face parte din galeria: "Cosplay" (51 fotografii în total). Click aici pentru a le vedea pe toateŢi-a plăcut galeria? Share: